Sa cauti cuvintele care descriu sunete este o misiune aproape ingrata. Sa scrii despremuzica apare ca o tentativa barbara de a sfida deopotriva lumi din dimensiuni paralele. Sa scrii despre muzica lui Walter e totusi simplu, pentru ca doar in folk pe cuvant il canti iar pe sunet il poetizezi si ambele eforturi duc pana la suflet. E vorba (si cantecul) despre un terminus comun, cu radacini in armonii rafinate si in versuri moderne, contemporane pe alocuri. E vorba de aceasta data despre un popas in…alt (fel de) cantec , ce transmite mai presus de ton, de acord, de impuse terte, de contrapunct, de bass sau de fascinantele backing vocals.
Daca Punct si de la capat era autobigrafic prin multele incercari rimate pe cont propriu, clasificand succinct, piesele acestui Popas in alt cantec au texte fie cu o valoare apriori dovedita (Telefon peste moarte, Popas in alt cantec), fie care participa cu success la un melanj inedit intre ritmurile interioarelor de folkist si versul contemporan-pe cat de anonim, pe atat de magic in continut (Cantec pentru neuitare, Asteptare, Pacat, Prezent retro). Singur pe drum si Vacanta in dragoste sunt piese care pastreaza linia inceputului muzical al lui Walter, cu versuri proprii a caror valoare implicita datoreaza categoric mult orchestratiei si temei melodice.
Restul, ca orice revelatie, se construieste de unul singur: in linistea aceea cantata la inceputuri, inainte de gand, deci de text, in muzica noua a pasilor pe podele vechi de lemn, prin incursiunea nostalgica in lumea retro a discului cu… ac, secondat ici-colo de-un clopot ”de prea departe” , visand “un zbor pe jos”, care anunta si viata si moartea in lunea pornirilor la drum sau la apusul lor, sub firul de iarba. Mai este in rest si timbrul lui Walter iar aici cuvintele surzesc. Se spune ca muzica universului e cea mai frumoasa. Daca maine ar incepe lumea, in 2012 cel proorocit de intelepti, cu siguranta as recunoaste in haosul primordial acorduri din ceea ce ascult astazi, cand scriu despre metamorfozele lui Walter: Melosul cu ochi marini face inchinaciune Verbului in povestea genezei de Frumos.
-
1. Daca maine ar incepe lumea
- Versuri
Dacă mâine ar începe lumea
Versuri Adrian Paunescu
Dacă mâine ar începe lumea,
Ce-aș păstra din tot ce am acum
Și în calendare ar fi lunea,
Lunea începutului de drum,
După foc și piază rea și fum.
N-aș păstra nimic, nimic din toate,
Nici certificatul de botez,
Nici o carte de identitate,
Nici n-aș vrea să mă regenerez,
Nici măcar un lied în Fa diez.
N-aș păstra nimic, nimic din bunuri,
Nici o cărămidă n-aș păstra,
N-aș păstra nici tancuri și nici tunuri,
N-aș păstra biblioteca mea,
Nici o pernă, nici o canapea.
Ce-aș avea de făcut de la început,
Ce-aș avea de făcut de la început.
Și din haos de-ar porni cu vaiet,
Începutul unui nou pământ,
Aș păstra doar doi plămâni de aer,
Ca să văd eu însumi că mai sunt,
Că în mii de așchii nu m-am frânt.
Dacă mâine-un oarecare Nero
Ne-ar preface brusc în stea de foc
Și ar fi să-nceapă de la zero
Viață și noroc și nenoroc,
Sacerdot și cântăreț de rock.
Când s-ar ridica din toate fumul,
Și-aș fi iar pământ în Univers,
Aș păstra pe totdeauna drumul,
Drumul lumii-ntregi pe care-am mers,
Doar că-n sens invers.
Ce-aș avea de făcut de la început,
Ce-aș avea de făcut de la început.
Cu toamna în odaie
Versuri: Ion Minulescu
Mi-a bătut azi-noapte toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...
Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."
Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De sibilă...
A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a-ncălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...
Popas în alt cântec
Versuri Nichita Stănescu
La ce mai tresari din clipite
Fereastra nu-i, nimenea nu-i
S-aştearnă văpăi logodite
Pe scoarţe albastru-verzui
Şi zorii la ce-i mai ascult
Verzui, cum se crapă în zare
Pe laviţă doarme demult
Ecoul păstrat în ulcioare
Şi nu mai râvnesc nerostitele fumuri
Din rug să le smulg ca pe-un schiptru de domn
Călcâiul îmi sângeră încă de drumuri
Prea vin de departe… din somn …
Şi lasă în poala ta caldă să vie
Făptura mea vie şi glasul ucis
Mi-eşti dragă femeie şi noaptea-i târzie
Să plec mai departe, spre vis…
Şi surd răsucită-i în lacăt
Tăcerea la ce iar şi iar
Când vântul se sprijină-n treacăt
Cu mâna pe crengi, mai tresar
La ce mai tresari din clipite
Fereastra… nu-i, nimenea nu-i
S-aştearna văpăi logodite
Pe scoarţe albastru-verzui
Şi nu mai râvnesc nerostitele fumuri
Din rug să le smulg ca pe-un schiptru de domn
Călcâiul îmi sângeră încă de drumuri
Prea vin de departe… din somn …
Şi lasă în poala ta calda să vie
Făptura mea vie şi glasul ucis
Mi-eşti dragă, femeie
Şi noaptea-i târzie
Să plec mai departe, spre vis …
Cântec pentru neuitare
O veste-ți mai dau despre mine -
E toamnă și plouă mocnit.
Nu plânge iubire, mi-e bine;
Un pic, doar un pic am murit.
Iluzii nu am, nu te teme!
Tristeți poate-atunci când îți scriu.
N-a fost pentru noi, prea devreme
Un pic, doar un pic, prea târziu.
Tăceri îmi trimiți să mă-aline. Primește-n colete...tăceri.
O vină te-apasă pe tine, M-apasă pe umeri poveri.
Nu-mi spune să uit, Să te uit nu îmi cere
Nu-mi duce-amintirea departe / Această impusă tăcere
Azi doare mai mult ca o moarte, Azi doare mai mult ca o moarte
Mi-e dor, doar atât, să mai doară
De dor, amintirea-n zadar!
Sărut, ochii tăi, prima oară
Apoi, despărțirea și iar...
Nu plânge iubire, mi-e bine;
E toamnă și plouă mocnit.
O veste-ți mai dau despre mine-
Un pic, doar un pic am murit.
Nu-mi spune să uit,
Să te uit nu îmi cere,
Nu-mi duce-amintirea departe;
Această impusă tăcere
Azi doare mai mult ca o moarte.
Tăceri îmi trimiți să mă-aline. Primește-n colete...tăceri.
O vină te-apasă pe tine, M-apasă pe umeri poveri.
Nu-mi spune să uit, Să te uit nu îmi cere
Nu-mi duce-amintirea departe / Această impusă tăcere
Azi doare mai mult ca o moarte, Azi doare mai mult ca o moarte
Păcat
Ştiu că mai trăieşte undeva femeia
Pentru care eu nu am cântat.
Lacrimile mele reci mai simt furia
Versului nervos şi cadenţat.
Ştiu că pentru ea această stare
Are o valoare de ecou
Şi că eu, rănit de-această clipă,
Mă îngrop în stihul cald şi nou.
Iar când totul nu era hazard,
Ci doar lacrimă şi suflet, şi iubire,
N-am iertat femeia care iartă
Şi mă-ngrop câineşte-n amintire.
Ştiu că mai trăieşte undeva femeia
Ce-a iubit poetul blestemat.
Versul meu a spart acum tăcerea
Pentru care-atunci nu a cântat.
Chinul meu e-o mare mult prea lină,
Iar păcatul meu e-un munte sfânt.
Te iubesc, femeie necântată,
Şi-ncepând de astăzi am să-ţi cânt.
Ştiu că mai trăieşte undeva femeia
Ce-a iubit poetul blestemat.
Versul meu a spart acum tăcerea
Pentru care-atunci nu a cântat.
Prezent retro
Să-mi rămână bucuria pură, de-a iubi, de-a merge, de-a cânta
Şi în noctul gol sub clar de lună, Şi puterea pururi de-a visa
Vreau să cred că viaţa e frumoasă, Şi mă rog să fie-adevărat
Şi să plâng ca iarba de sub coasă, de frumosul lumii fulgerat.
Şup şubi dubi du ua ua, Şup şubi dubi du ua
Şup şubi dubi du ua ua, aaa aaaa aaaa aaa
Oceane de oceane de culori, spărgându-se de munţi de flori
E lumea asta bună, rea rostogolind şi viaţa mea
E lumea asta verde-albastră, rostogolind şi viaţa noastră.
Să-mi rămână bucuria pură, de-a iubi, de-a merge, de-a cânta
Şi în noctul gol sub clar de lună, Şi puterea pururi de-a visa
Vreau să cred că viaţa e frumoasă, Şi mă rog să fie-adevărat, adevărat
Şup şubi dubi du ua ua, Şup şubi dubi du ua
Şup şubi dubi du ua ua, aaa aaaa aaaa aaa
Oceane de oceane de culori, spărgându-se de munţi de flori
E lumea asta bună, rea rostogolind şi viaţa mea
E lumea asta verde-albastră, rostogolind şi viaţa noastră.
Şup şubi dubi du ua ua, Şup şubi dubi du ua
Şup şubi dubi du ua ua, aaa aaaa aaaa aaa
Oceane de oceane de culori, spărgându-se de munţi de flori
E lumea asta bună, rea rostogolind şi viaţa mea
E lumea asta verde-albastră, rostogolind şi viaţa noastră.
Aşteptare
Versuri: Andrei Ciurunga
Iubito, astă seară te aştept
Cu stelele pe cer îmbobocite
Şi ca să poţi intra pe nesimţite,
Deschid fereastra care dă în piept.
Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci grăbită dincolo de ochii
Înveninaţi ai paznicului sur.
Aşa cum ştiu că poţi veni acum
Eşti o lumină numai, o părere,
Întruchipată toată din tăcere
Când pleacă magii somnului la drum.
Am văruit pereţii cu argint,
În aer simt aripi de libelulă
Şi-acum presar garoafe prin celulă
Cu bucuria crudă că te mint.
Aşează-te uşor şi nu-ncerca
Să rupi cu şoapta armonia sfântă.
Claviatura sufletului cântă
Când o atingi cu-apropierea ta.
Refren 2:
Dar zorii bat în gene. Mă deştept,
Acelaşi gol din adâncime suie
Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,
Închid fereastra care dă în piept.
X2
Trenul fără gară
La la lala la lalalala lala
La la lala la lalalala lala
Din vagonul fără geam, stau şi contemplez cuminte
Peisajul ce se-ntinde ca o plajă de mărgean.
N-am decât bilet de dus şi nici bani şi nici merinde
Am doar poftă de a prinde, o călătorie-n plus.
M-am urcat în trenul meu
ş-am plecat la drum întins, dis de dimineaţă
Soarele de-un roşu-aprins
Mă privea cu ochiul său şi mă-ndemna la viaţă.
La la lala la lalalala lala
La la lala la lalalala lala
Trenul pufăie nervos Şi scrâşneşte greu pe şine,
Mă întreb ce gară vine, Sunt atent şi curios.
N-am decât bilet de dus şi nici bani şi nici merinde
Am doar poftă de a prinde, o călătorie-n plus.
M-am urcat în trenul meu
ş-am plecat la drum întins, dis de dimineaţă
Soarele de-un roşu-aprins
Mă privea cu ochiul său şi mă-ndemna la viaţă.
La la lala la lalalala lala
La la lala la lalalala lala
Când privesc peste coline, chiar nu pot zări nimic
Orizontu-i tot mai mic şi nici gara mea nu vine.
N-am decât bilet de dus şi nici bani şi nici merinde
Am doar poftă de a prinde, o călătorie-n plus.
M-am urcat în trenul meu
ş-am plecat la drum întins, dis de dimineaţă
Soarele de-un roşu-aprins
Mă privea cu ochiul său şi mă-ndemna la viaţă.
La la lala la lalalala lala
La la lala la lalalala lala
Vacanţă în dragoste
Şi iar mai vine o vacanţă, iarăşi a venit.
Ca doi copii ne bucurăm.
În fericire nu-i restanţă, când nimeni n-a greşit.
Şi ne gândim doar să plecăm.
Să bem iubito, la despărţire, un cico-ntro cofetărie
Să-ţi spun poeme despre viaţă, c-un cremşnit într-o farfurie.
Eu îţi promit un zbor pe jos, în care doar pilot să fie, ie iee
O floare ş-un pitic frumos. Un iepuraş de ciocolată şi hârtie, am să-ţi dau...
Caleidoscop cu jocuri multe,
pentru noi doi prea mici de ani
Şi cu pretenţii prea mărunte,
adidaşi, blugi de la Paşcani.
Să bem iubito, la despărţire, un cico-ntro cofetărie
Să-ţi spun poeme despre viaţă, c-un cremşnit într-o farfurie.
Eu îţi promit un zbor pe jos, în care doar pilot să fie, ie iee
O floare ş-un pitic frumos. Un iepuraş de ciocolată şi hârtie, am să-ţi dau...
O săptămână de lumină
Ş-o bucurie într-o oră
Noi n-avem totuşi nici o vină
Că viaţa noastră-i incoloră.
Să bem iubito, la despărţire, un cico-ntro cofetărie
Să-ţi spun poeme despre viaţă, c-un cremşnit într-o farfurie.
Eu îţi promit un zbor pe jos, în care doar pilot să fie, ie iee
O floare ş-un pitic frumos. Un iepuraş de ciocolată şi hârtie, am să-ţi dau, am să-ţi dau, am să-ţi dau...
Scrisori către mama
Versuri: Adrian Păunescu
Să mai vii pe-acasă, mamă,
Să mai vii de peste moarte,
Uitătorii fii te cheamă
De departe, prea departe
Scara podului se frânse,
Scara pivniţii e bună,
Pe pereţi un fel de plâns e
Om cu om nu e-mpreună.
Apa din fântână are
De la moartea ta încoace
Gust de lacrimă şi sare
Mamă, tata ce mai face?
Să mai vii pe-acasă, mamă,
Să mai vii de peste moarte,
Uitătorii fii te cheamă
De departe, prea departe
Prin comuna noastra oarbă
Nu mai vine nicio veste.
Tu, de dincolo de iarbă
Ştii mai bine ce mai este.
Lemnul a-nceput să geamă
Strâns de fier în trunchiul roţii
De pământ eşti astăzi, mamă,
De pământ vom fi cu toţii.
Refren (x2):...
Telefon peste moarte
Versuri: Adrian Păunescu
În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
şi n-am ce număr să formez.
Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.
Cine are părinţi pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn, ochii lumii plângând
Că am fost, ca n-am fost, sau că suntem cuminţi
Astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi
De convorbiri cu ei sunt gata
Şi în necunoscut mă zbat,
Îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.
Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.
Pot să fiu omul bun
Fiul plin de virtuţi
Tot n-am unde să-i sun
Pe părinţii pierduţi
După cât mi-e de dor
Şi la cum i-am iubit
Cred că numărul lor
Este plus infinit.
Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.
Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
Şi nu mai vine înapoi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
Şi nu mai vine înapoi.
Ref 2:
Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.
Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.
Ref1:
Cine are părinţi pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn, ochii lumii plângând
Că am fost, ca n-am fost, sau că suntem cuminţi
Astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi
Singur pe drum
Se-ntâmplă deseori să simţi în viaţă
Că eşti al nimănui
Ai vrea să ceri un sfat sau o povaţă
Ai vrea, dar nu ştii cui.
E greu s-adormi când nimeni nu-i cu tine
Greu e şi să te trezeşti
Să vii în fiecare zi acasă
Şi doar tăcerea s-o găseşti
Tot pe drum, tot pe drum
Că doar drumul mi-e prietenul cel mai bun
Zi de zi, nopţi la rând
Nici nu ştiu până unde sau când.
Tot pe drum, tot pe drum
Că doar drumul mi-e prietenul cel mai bun
Zi de zi, nopţi la rând
Nici nu ştiu până unde sau când.
Încerci mereu, încerci singurătăţii
Un nou sens ca să-i dai
Şi te bazezi din toţi numai pe tine,
Că doar pe tine te ai
E greu s-adormi când nimeni nu-i cu tine,
Greu e şi să te trezeşti
Să vii în fiecare zi acasă
şi doar tăcerea s-o găseşti.
Şi-atunci te-ntrebi de nu ţi-ar fi mai bine
Să pleci din nou la drum
Să iei cu tine azi numai credinţa
Într-un mâine mai bun
Să te-nsoţeşti cu vântul şi cu ploaia
Cerul doar să-ţi fie adăpost
Până-ntr-o zi când vei găsi speranţa
Ce vieţii tale va da un rost
Tot pe drum, tot pe drum
Că doar drumul mi-e prietenul cel mai bun
Zi de zi, nopţi la rând
Nici nu ştiu până unde sau când.
Tot pe drum, tot pe drum
Că doar drumul mi-e prietenul cel mai bun
Zi de zi, nopţi la rând
Nici nu ştiu până unde sau când.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.